Tag Archives: Poarta Ecaterina

Două porți

Una din imaginile brașovene pe care le prefer este cea care îmi apare după căderea întunericului privind de pe strada Prundului, de undeva din dreptul terenului de sport al șaguniștilor, către cetate. Din semiobscuritatea serii răsar luminate Poarta Ecaterina și Poarta Șchei, vegheate din spate de silueta Bisericii Negre. Nu știu de ce îmi place atât de mult acest cadru, probabil pentru că în ultimul timp am avut foarte des ocazia să îl am în fața ochilor, probabil pentru că îmi sugerează un fel de adormire calmă și duioasă a cetății, probabil pentru că iluminatul monumentelor le scoate mai bine în relief la acea oră.

De fapt, trebuie să recunosc că zona ultimelor două porți de intrare în cetatea Brașovului rămase în picioare mă încântă în mod deosebit. Mi-ar fi plăcut să dăinuie până astăzi mai multe dintre vechile intrări, în mod deosebit Poarta Vămii, care marca intrarea pe strada cu același nume (actuala Mureșenilor) și a cărei frumusețe am remarcat-o demult în fotografii de dinainte de 1891, anul demolării în favoarea introducerii tramvaiului până în actuala Piață a Sfatului. Dar despre cele ce nu mai există vom vorbi când va veni vremea într-un articol separat. Revenind la cele prezente, este interesantă coincidența care a făcut ca singurele porți care încă ne mai încântă să fie atât de apropiate una de cealaltă. După mine, Ecaterina este sora mai frumoasă și mai dichisită a familiei, o adevărată piesă de arhitectură. Poarta Șchei (denumită inițial Poarta Orfanilor) este mai nouă și pare mai mult orientată către un rol funcțional decât către unul estetic. Construită într-o formă mai simplă, de arc de triumf, are și ghinionul de a se învecina cu Poarta Ecaterina, locul doi fiind evident pe plan estetic. Poarta Șchei preia astăzi traficul rutier, în timp ce Ecaterina nu se află nici măcar pe un flux principal de pietoni, așa că pe aici trec mai degrabă turiștii cu aparate de fotografiat, plimbăreții în căutare de frumos și liniște sau localnicii cu aparate de fotografiat (recte, eu).

Îmi amintesc de faptul că Poarta Ecaterina a zăcut oarecum în uitare până la cea mai recentă renovare din urmă cu câțiva ani. Cu tencuiala deteriorată, fără posibilitatea de a fi traversată, înconjurată de un spațiu verde neîngrijit, această bijuterie a peisajului urban brașovean nu strălucea. Timpul a trecut, s-au făcut și lucruri bune, iar poarta a fost restaurată, în zona dintre cele două porți (pe partea dinspre interiorul cetății) a fost amenajat un părculeț curat cu bănci și gazon tuns, situat de fapt în curtea Ordinului Arhitecților din România filiala Brașov-Covasna-Harghita care, de altfel, ocupă și un spațiu la etajul porții. De partea cealaltă, spre exteriorul cetății, curtea Facultății de Silvicultură este un loc boem, practic avangarda pitorescului cartier Șchei. Mai mare dragul.

Poarta Șchei este traversată zilnic de mii și mii de automobile și pietoni. Nici nu mai realizăm de fiecare dată că trecem printr-un monument care ocupă acel loc de sute de ani, probabil și ca urmare a faptului că nu am trăit vreuna din demolările celorlalte porți. Eu simt de fiecare dată nevoia să conștientizez și să mă aplec asupra faptului că în acel punct al orașului mai există două clădiri care vorbesc despre alte vremuri, în care o așezare se ghida după alte reguli, se delimita și își marca perimetrul în alt mod decât astăzi, iar organizarea politică, administrativă și teritorială urmărea cu totul alte cutume și principii.

Cam asta simte un fost șagunist, actualmente cu dese drumuri către și dinspre Șchei, despre cele Două Porți.

Advertisements

NoMan’sLand-uri urbane şi cum putem scăpa de ele

Sunt locurile mici cele care fac un oraş mare să fie un spaţiu prietenos. O piaţetă, o stradă, un colţ de intersecţie sunt lucruri pe care, din mers, le ai în câmpul vizual vreme de 10, 30 de secunde sau un minut. De ce însă nu ar putea deveni puncte în care să pierzi zeci de minute pentru că pur şi simplu îţi plac, pentru că spun ceva despre oraşul tău sau pentru că te identifici cu ele? Nu ai nevoie de o Piaţă a Sfatului pentru a crea un micro-climat urban prietenos. Oraşul este înţesat de locuri cu potenţial arhitectonic ridicat, dar care stau într-o stare de aşteptare nedefinită, abandonate, ignorate şi dezordonate. Cam asta este ideea care a stat la baza expoziţiei „Intervenţie în Spaţiul Public braşovean. NoMan’sLand-uri urbane”. Sau cel puţin asta am citit eu printre rânduri. Termenul de NoMan’sLand urban mi s-a părut interesant, extrem de sugestiv şi de bine ales pentru spaţiile pe care le desemnează.

Expoziţia cuprinde 20 de propuneri de amenajare a diferitelor astfel de spaţii urbane venite din partea unor arhitecţi sau studenţi la Arhitectură. Proiectele, mai mult sau mai puţin complexe, mai mult sau mai puţin realizabile, urmăresc să ofere soluţii pentru punerea în valoare a unor arii precum piaţeta de la intersecţia străzilor George Bariţiu şi Paul Richter, piaţeta transformatorului de pe strada Castelului, strada Johann Gott, strada Băilor, etc. Eu unul aş împărţi propunerile astfel:

proiecte de complexitate redusă; îmbunătăţiri şi echilibrări arhitecturale ale unor mici spaţii care presupun efort şi resurse minime, dar care au şansa de a produce efecte spectaculoase. Fie că este vorba de igienizarea, iluminarea şi acoperirea legăturii îngustă dintre strada Nicolae Bălcescu şi strada Castelului, fie de plasarea câtorva bănci şi plantarea unor arbori pe strada Johann Gott, ideile mici şi orientate cătra practic sunt de multe ori cele mai apropiate de realizarea efectivă. Dacă se vrea.

proiecte de complexitate ridicată, fezabile; mă gândesc aici la propunerea de amenajare a unui pietonal de-a lungul zidului de sus al cetăţii, pe partea interioară. Ar fi o alternativă la plimbarea pe sub Tâmpa şi ar pune în valoare un culoar inaccesibil în prezent, un adevărat NoMan’sLand. Alte exemple: diferite soluţii pentru strada Băilor sau pentru piaţeta transformatorului.

proiecte de complexitate ridicată, futuriste; de fapt e unul singur, care, deşi spectaculos, va rămâne probabil la stadiul de idee o bucată bună de vreme. Este vorba de amenajarea unei esplanade de mari dimensiuni în perimetrul delimitat de Primărie, Poştă, Prefectură, corpul N al Universităţii, clăidrea Modarom şi parc. Nimic senzaţional până la mentionarea faptului că această suprafaţă ar trebui să fie la o cotă inferioară nivelului actual al străzii, iar bulevardul Eroilor să rămână suspendat pe piloni şi să primească un carosabil transparent. Restul vă las să-l vedeţi singuri. Dar şi dacă ar deveni realitate?… Cu menţiunea că aici nu vorbim despre un NoMan’sLand.

Trebuie să recunosc că nu toate propunerile mi-au mers la sufletul meu de braşovean; probabil e şi normal să fie aşa. Am observat că cel mai mare entuziasm mi l-au provocat chiar soluţiile simple, poate şi pentru că le văd cel mai aproape de a trece de planşa arhitectului şi de a deveni realităţi din peisajul braşovean. Pe deasupra, am constatat cu oarecare amărăciune că un laitmotiv regăsit în majoritatea pieselor expuse îl reprezintă problema traficului rutier. Pe unde îi trimitem să meargă cu maşina, unde îi parcăm, etc. Este păcat, pentru că zona vechiului Braşov a devenit mai mult a maşinilor decât a pietonilor, ceea ce nu e normal şi nici bine. Inima oraşului trebuie să rămână a oamenilor şi ar trebui să mai încetăm a face compromisuri în faţa celor patru roţi.

Expoziţia „Intervenţie în Spaţiul Public braşovean. NoMan’sLand-uri urbane” este la Poarta Ecaterina (bonus: am văzut poarta pe dinăuntru) până pe 5 noiembrie 2009 şi este organizată de Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Braşov-Covasna-Harghita.

Programul de vizitare:
luni-joi 16:00-18:00;
vineri-duminică 11:00-17:00

Intrarea este liberă.
Mai multe detalii la faţa locului şi pe spatiulpublicbrasov.ro.

În jurul cetății

Deci am de scris un post de deschidere, corect? Buuun… Ia să vedem cum ar trebui să înceapă un blog despre un Brașov pe care îl simt zi de zi. Cred că ar trebui să scriu despre un ceva care să fie o singură entitate, să fie reprezentativ pentru oraș și despre care să am ceva de spus la modul subiectiv. Dacă aș scrie despre Piața Sfatului, s-ar supăra Biserica Neagră; dacă aș scrie despre Biserica Neagră, s-ar supăra Piața Sfatului; dacă aș scrie despre Republicii sau Poarta Schei, s-ar supăra primele două. Există însă o linie închisă care le adună pe toate în interior – zidurile vechii cetăți. Un patrulater strivit între dealuri care închide o suprafață minusculă față de actuala întindere a orașului, dar care păstrează spiritul a ceea ce era Brașovul la începuturi.

După zidurile de jos
După zidurile de jos

Zidurile nu mai sunt astăzi prezente pe toată lungimea vechiului perimetru, așa că pentru turistul nefamiliarizat cu geografia locului poate fi mai puțin evident momentul în care traversează granița bătrânei cetăți, cel puțin dacă nu o face printr-una din cele (doar) două porți de acces rămase în picioare: Poarta Schei (mai cunoscută) și Poarta Ecaterina (mai frumoasă, dacă e să mă-ntrebi). Un tur la pas pe la periferia vechiului oraș ar putea fi o idee interesantă. Pleci, să zicem, de la bibliotecă pe După Ziduri(le de Jos), prins între o latură bine păstrată a cetății și versantul pe care au fost construite turnurile Alb și Negru. Ajuns în apropierea Maternității, continui periplul pe latura sudică, preferabil prin curtea corpului S al Universității și a Ocolului Silvic. Aici poți vedea rămășițe ale zidurilor și, cel mai important, cele două porți menționate. Ai putea chiar să zăbovești mai mult asupra Porții Ecaterina, care multă vreme mi-a părut a fi defavorizată, zăcând până acum câțiva ani într-o paragină nedreaptă. Îți propun ca în continuare să treci pe sub această poartă, apoi să îți continui drumul de-a lungul laturii sudice, traversând strada Poarta Schei și urmărind din nou linia unei porțiuni conservate de zid – aceea care mărginește arena Liceului cu Program Sportiv. De aici vei continua pe „sub Tâmpa” (sau După Zidurile de Sus) până în dreptul magazinului Star, de unde vei putea urmări traseul vechilor ziduri doar cu ochii minții, latura nordică dispărând în totalitate și lăsând puține urme. Una dintre acestea, vag cunoscută în rândul brașovenilor, este o fâșie de pietre albe care traversează strada Republicii în zona Modarom și care marchează locul pe unde odinioară trecea granița cetății.

Desigur, turul pe care ți-l propun poate fi început din oricare punct al său și parcurs în orice direcție. Nimic nu e bătut în cuie. Cred că plimbarea ar fi un pun prilej pentru a-ți crea o imagine asupra dimensiunilor așezării inițiale. De multe ori mă întreb cum era viața într-un spațiu atât de strâmt mărginit de ziduri și porți care, pe deasupra, se închideau noaptea. Adesea nici nu realizez când ajung de la Rectorat la Maternitate și, da, asta este lungimea pe direcția N-S a cetății. Cu toate astea, mă consider norocos ca după 22 de ani petrecuți în Brașov, mai am entuziasmul să constat zilnic faptul că sunt în cetate și să mă bucur de asta.