Tag Archives: piața sfatului

Porumbei

Una din mărcile proprii ale oricărei piețe largi dintr-un oraș o constituie porumbeii. De ceva timp încerc să îmi dau seama dacă ei sunt într-adevăr atrași în mod expres de aceste spații deschise sau dacă este doar o impresie. Să zic așa, densitatea de porumbei este aceeași în orice tip de zonă a unei urbe sau este mai mare în piețe? Până la urmă, dacă e așa de bine acolo, porumbeii ăștia de la mine de la bloc sunt mai fraieri? Mă rog, n-are sens să fac o teorie din toată această chestiune care probabil mă macină doar pe mine.

Voiam doar să spun că Piața noastră a Sfatului are și ea porumbeii de rigoare care fac cam tot ce fac confrații lor din marile piețe ale marilor orașe europene: se înghesuie creând o mare de cozi ridicate acolo unde câte un turist sau un localnic își face milă de ei cu o mână de grăunțe, decolează cu toții ca un val atunci când un copilaș se gândește că ar fi amuzant să îi sperie, descriu niște coregrafii superbe atunci când au oră de spectacol sau – mai probabil – când simt proximitatea vreunui prădător în aer, se duc la culcare devreme prin firidele caselor împrejmuitoare umplând de porumbelaț (un fel de găinaț, dar emis de porumbel) pe lângă ziduri și alte activități porumbelești.

La sfârșit, încă o nedumerire din ciclul „ce se gândește mintea mea în gândul ei”. Oare ce părere are marea masă a porumbeilor despre cei albi sau maronii care se disting întotdeauna prin raritatea lor? Dar despre guguștiucii care, spre deosebire de ei, au darul cântatului?

Și mai la sfârșit, câteva poze de vară și de iarnă cu prietenii:

Advertisements

Baronii locali nu s-au inventat ieri, alaltăieri

Industriașul Friedrich Czell deținea la începutul secolului XX trei case alăturate pe Șirul Inului (latura Pieții Sfatului pe care actualmente se desfășoară traficul rutier). Să spunem că principalul business (sau geșeft, ca să fim în ton cu influențele lingvistice ale acelor vremuri) al lui Czell era fabrica de malț și bere din Dârste, precursoarea Aurorei din zilele mai recente. Și pentru că a putut, Czell a demolat cele trei case pe care le deținea în buricul târgului și a construit la 1904 Palatul Czell, o clădire impunătoare care se remarcă prin dimenisuni și impozanță.

Spuneți-mi  mie ce mahăr local din zilele noastre are puterea și mijloacele să își înalțe palat în Piața Sfatului. Și care dintre ei ar fi în stare, dacă ar avea posibilitatea, să și-l ridice cu atât de mult gust și respect pentru stilul dominant al zonei?

Concluzia? Pe lângă faptul că orice baronaș din zilele noastre i-ar invidia pentru „fița” de a-și fi ridicat palat în miezul cetății, baronii de acum un secol își iubeau orașul și aveau tot dinadinsul să lase ceva valoros pentru urbea în care au trăit vremelnic sau o viață întreagă. Palatul Czell este una din cele mai bune dovezi.

Astăzi, Palatul Czell se află în Piața Sfatului la numărul 26. Adăpostește sediul Băncii Naționale a României, o filială BancPost și o farmacie.

Vechituri

În ultimele luni am încercat să fiu mai atent pe stradă la detalii care evocă timpuri trecute, mai mult sau mai puțin îndepărtate. De multe ori am ieșit din casă expres pentru a le căuta. Mă interesau obiecte din peisajul orașului mai puțin vizibile ochiului superficial. Nu intrau în discuție clădiri sau monumente istorice care sunt de așteptat să dăinuie peste decenii, ci mai degrabă ineditul unor lucruri care de mult nu mai au ce căuta la locurile unde se află încă sau care, dimpotrivă, încă își găsesc utilitatea după mult timp surprinzând prin faptul că mai există.

Pe multe dintre cele găsite în această perioadă le văd zi de zi, dar doar printr-o scurtă oprire mentală asupra lor reușeam să le pătrund cu adevărat spiritul. Probabil că mulțimile care patrulează zi de zi pe străzile orașului nu au nici acest moment liber, de a conștientiza povestea pe care o spune orașul prin micile sale detalii.

Recunosc că ideea acestui micro-demers mi-a venit la scurt timp după ce am scris despre felinarele din Piața Sfatului. Nu am pretenția că selecția din acest post este exhaustivă și reprezentativă. Prezint exact ceea ce mi-a ieșit în față în acest răstimp. Majoritatea vechiturilor găsite sunt în centrul orașului. Probabil că explorarea unei arii mai largi m-ar ajuta să găsesc și altele, mai interesante și mai variate. De aceea, intenția mea este de a lăsa deschis subiectul și de a reveni în viitor cu completări. Până atunci, iată colecția mea de vechituri, așa cum arată ea astăzi:

1. Indicatoare cu numele străzilor. Există în oraș un tip de plăcuțe indicatoare anterioare cunoscutului dreptunghi albastru de tablă cu scris alb. Căutându-le, am fost surprins să observ că încă mai sunt pe poziții un număr foarte mare din acest tip. Iată în continuare doar câteva dintre acestea. A se observa cele două variațiuni: una prinsă pe fața mare a paralelipipedului (prima), alta prinsă de capătul acestuia(ultimele două).

2. Plăci indicatoare pentru monumente. Este un model familiar mie de când mă știu: această tablă decupată în formă de scut. Cele mai multe sunt acoperite pe alocuri de rugină, la fel ca cel din imagine. În fotografie, placa de la Casa Memorială Johannes Honterus de pe strada Nicolae Bălcescu.

3. Plăcuțe ale imobilelor asigurate. Sunt niște tăblițe cvasi-pătrate despre care cred că datează din antebelic și interbelic și care par să fi avut rolul de a atesta faptul că respectiva clădire era asigurată la una sau alta dintre companii. Nu mi se pare exclus să fi avut și menire publicitară. Câteva dintre ele:

„GENERALA” 1897 ASIGURĂRI GENERALE BUCUREȘTI. Pe strada 15 noiembrie nr. 19
TRANSSYLVANIA, respectiv ASIGURAT LA BRITANNIA. La Postăvarului colț cu Michael Weiss.

4. Mini-toboganul din parcul Titulescu. Se vrea a fi un delfin, zic eu. Ăsta ar merge și la secțiunea de amintiri, pentru că și eu mi-am trăit părticele din copilărie pe el. E micuț rău de tot, așa că nu poți să-l folosești prea mult timp. Nu de alta, dar crești și distanța dintre start și sosire devine rapid foarte mică. Acum îl sar dintr-un pas. Una peste alta, garantez pentru cel puțin 20 de ani de viață ai numitului tobogan, timp în care multe bănci și obiecte de mobilier al locurilor de joacă au venit și au plecat în/din parcul Titulescu.

5. Ceasul de la Teatrul Dramatic. De fapt, ceas nu mai e demult, de când au dispărut cele patru cadrane. Astăzi mai are doar rol de suport pentru afișe ale spectacolelor de la Teatrul Dramatic, instituție ale cărei inițiale la are afișate pe fiecare latură.

6. În Piața Sfatului. Am găsit două însemne vechi care marcau spații comerciale a căror destinație s-a schimbat între timp. Ambele sunt pe latura nordică a Pieței (cea cu KFC-ul) și sunt chiar foarte apropiate între ele. În prima fotografie se poate vedea firma unei bijuterii; actualmente, în spațiul respectiv se află o farmacie. În a doua fotografie apare firma unei foste ceasornicării.

7. Banca Generală de Credite. Se pare că avea sediul sau poate doar o filială pe Mureșenilor, în locul unde a funcționat CEC-ul. Înscrisul din imagine a ieșit la iveală tocmai după ce placa cu sigla CEC-ului a fost înlăturată.

8. Mesaj electoral de epocă. Îl consider piesa de rezistență a colecției mele de vechituri. Este vorba de două inscripții cu vopsea roșie pe partea inferioară a fațadei imobilului de pe strada 15 noiembrie, numărul 25. După ce am realizat fotografiile de mai jos, am descoperit textul din prima imagine pe altă casă, situată pe partea cealaltă a străzii. Aici ultimul rând al mesajului este aproape înghițit de straturile succesive de asfalt care au fost așternute pe trotuar.

„VOTÂND CANDIDAȚII(-TUL?) FRONTULUI DEMOCRAȚIEI POPULARE VEȚI VOTA PENTRU PLANUL MĂREȚ DE ELECTRIFICARE”
„TRĂIASCĂ VICTORIA ÎN ALEGERI A FRONTULUI DEMOCRAȚIEI POPULARE”

Felinare

felinar5Și nu oricare, ci acelea din Piața Sfatului. Doar că cine stă să se uite după felinare? Eu unul am observat acum câteva săptămâni că felinarele pe care le știam de când eram țânc stau în continuare fixate de fațadele caselor din piață. În acel moment am realizat că au trecut ani de zile în care pur și simplu nu le-am văzut, nu am conștientizat că sunt acolo. Zi de zi s-au ascuns de mine nicăieri altundeva decât sub privirile mele. Nici nu mă așteptam să mai existe. Următorul gând: or mai fi și altele? Erau toate, de jur împrejurul pieței. Dar oare mai sunt în picioare și felinarele de sol care urmează aceeași temă? Am pornit să le caut, dar nu mai erau. Acum mi le aduc aminte perfect, însă probabil că nu m-aș fifelinar2bis gândit la ele niciodată dacă întâmplarea din acea seară nu ar fi făcut să-mi ridic privirea către o fațadă de undeva din apropierea CEC-ului și să remarc felinarul. Stins. Doar trei din cele 15 felinare de perete mai funcționează astăzi, când alte surse de iluminat public le-au preluat rolul.

Îmi pare rău că nu am reușit încă să găsesc pe netul ăsta mare vreo fotografie care să surprindă vechile felinare prinse pe sol, în așa fel încât să îi lămuresc pe cei care nu au imaginea lor. M-aș simți tare recunoscător și norocos dacă cineva mi-ar arăta și mie o astfel de fotografie. Mulțumesc anticipat, deși cred că șansele sunt mici.