Tag Archives: centru

Strada Alecu Russo

Strada Alecu RussoDe undeva din apropierea piațetei cunoscute drept „a transformatorului” (aceea din capătul străzii Apollonia hirscher, la colț cu Castelului) poți coti pe strada Alecu Russo. Pornește oarecum în prelungirea străzii Cerbului de lângă o cârciumă al cărui nume nu cred că l-am știut vreodată și se termină lângă Pizza Iulia.

Marele avantaj al acestei străduțe constă în faptul că este suficient de îngustă încât să nu încapă mașini. Nu are faima străzii Sforii (chiar și eu am perioade lungi în care uit complet de existența ei), nici nu e la fel de îngustă, dar are ceva aparte. Nu este dreaptă, așa încât există o zonă mică de unde nu poți vedea nici unul din capete. Stând acolo și ignorând grafitti-urile te poți imagina într-o mulțime de locuri, de la un burg german până la o citadelă italiană cu case înghesuite.

Strada Alecu RussoTuriștii nu o caută cu obstinație, de fapt nici ar putea să fie un obiectiv turistic pentru că nu are nici un fel de istorie aparte, nici o curiozitate nu se leagă de acest mic pasaj pietonal. Este doar un loc aparte care îți poate oferi câteva senzații interesante, asta dacă știi să decupezi micile detalii ale lumii secolului 21, cum ar fi câteva coșuri de centrală termică. Aici îți dai seama cât de mult înseamnă absența automobilelor din câmpul vizual. Este mai degrabă un spațiu pentru locuitorul Brașovului, obișnuit cu laitmotivurile de tip Piața Sfatului și Biserica Neagră; un loc numai bun pentru cine vrea să se apuce să exploreze zone mai puțin cunoscute care, până la urmă, contribuie la definirea întregului numit Brașov.

UPDATE apropo de ce zice Armin:

Fotografia de mai jos e făcută tot pe strada Alecu Russo și reprezintă un grilaj împreună cu însemnul fabricii care a produs-o (deci era deja vorba de o fabrică, nu de o breaslă): ALFRED WIDMANN – SCHLOSSENWAAREN UND KOCHHERD-FABRIK – KRONSTADT (BRASSO). Adică lăcătușeria și fabrica de mașini de gătit.

Advertisements

Bistro de l’Arte

Bistro De lArte piata EnescuCoborand din Piata Enescu pe partea dreapta, aproape de Weiss, vei vedea o cladire veche, austera, care isi apara intrarea cu o usa de lemn masiva de pe vremuri flancata de doua geamuri mici protejate cu bare metalice. “Vitrina” singura ofera trecatorului ocazia de a arunca o privire asupra atmosferei din interior: mese rotunde, intime, ascunse printre bolte, o lumina difuza si… liniste. Sus, un semn pe care scrie Bistro de l’Arte.

Atmosfera, arta si compania

Intrand, vei fi surprins de interiorul atipic al bistroului. Trei bolte mari din caramida rosie impart spatiul in doua sectiuni simetrice, fiecare alcatuita din cate doua nivele. Mesele rotunde raspandite printre bolte, amplasate asa incat sa creeze un spatiu cat mai privat, se gasesc pe nivelul pavajului. De-a lungul laturilor mari mesele sunt ridicate pe doua piedestaluri lungi de lemn si au ca bonus canapele. Totusi, cea mai ravnita masa a fost dintotdeauna cea de la “vitrina”, in special vara cand geamul sta deschis.

Atmosfera obisnuita e placuta, linistita, neintruziva acustic sau vizual. Muzica se pianista in bistroaude ca un fundal relaxant care invita la discutie, iar peretii din Bistro ofera mereu noutati: picturi, desene, pasteluri ori fotografii carora li se alatura obiecte decorative mici asezate pe sectiuni scunde de zid, intre mese. In perioada aceasta (nov 2009) expozitia de tablouri e formata din pasteluri cu vaze cu flori si alte naturi statice, iar obiectele decorative sunt seturi de portelan cu cesti si ceainice pictate manual. De aici si partea “de l’Arte”, dar nu numai: vinerea seara puteti asculta muzica live la pian, iar ocazional au loc concerte si piese de teatru – caz in care trebuie sa va faceti rezervare, altfel nicio sansa la vreo masa libera.

De ceva timp observ ca Bistro atrage un anumit tip de clienti, de cele mai multe ori cu o varsta undeva pe la 30 de ani sau peste, atat romani cat si straini – nu turisti, ci persoane care locuiesc pentru o perioada mai lunga in Brasov. E un fel de selectie naturala, inclusiv prin faptul ca trebuie sa cauti localul, nu prea ai cum sa il alegi daca nu stii deja ca e acolo.

Meniul

Meniul nu e foarte bogat, oferta e mai degraba pentru micul dejun respectiv pentru gustari – preparatele sunt foarte bune si ies din tiparul regasit la multe alte localuri de prin centru . Noi am facut o pasiune pentru deserturile Cremeschnitte si Sacher torte. Feluri mai speciale sunt escargotul, paella, fondue-ul (atat cel cu carne cat si desertul “au chocolat”) si supele preparate intr-un fel aparte.

bistro de larte interiorBauturile in schimb sunt de toate pentru toti: de la sucuri si fresh-uri la vinuri cu preturi foarte bune, inclusiv la carafa si la pahar, sampanie, digestive, cognac-uri si multe altele pe care nu prea le cunosc 🙂 Adaug specialitatile de cafea si o oferta larga de ceaiuri aromate, cocktailurile si minunatul Kir. Felurile de mancare si bauturile se schimba periodic si in functie de sezon, ele apar separat pe “meniul zilei”.

Legatura personala

Am o relatie mai speciala cu Bistro de l’Arte: am lucrat aici, pe o perioada scurta ce-i drept, acum vreo 4 ani. Atunci nu faceam diferenta intre localul asta si oricare altul din oras – la 17-18 ani nu prea aveam puncte de referinta. Stiu ca o buna perioada dupa ce am terminat lucrul nu prea mai calcam pe acolo. Relativ de curand am inteles locul si l-am redescoperit. E in fiecare seara la concurenta cu Cafeteca in alegerea noastra.

Bistro de l’Arte e situat in Piata Enescu la nr. 11 bis si e deschis luni-sambata de la 9 AM la 00, duminica de la 12 la 00.

Cu si despre Bistro:

Site oficial bistrodelarte.ro

Pagina publica de Facebook

Ne vedem mai bine pe Google Earth

Îmi veni adineauri să mă uit la Brașov pe Google Earth. Nu am mai făcut asta demult și îmi pare o coincidență mare având în vedere că imaginea orașului pe GE a fost de curând actualizată, așa cum am avut prilejul să observ. Chiar foarte de curând. E suficient să ne uităm la intersecția de la Onix și să vedem că este surprinsă în primele zile de lucru la noul sens giratoriu. În plus, rezoluția a fost mult îmbunătățită în zonă (inclusiv în Poiana Brașov), iar pozele sunt mult mai clare față de cele vechi, care erau realizate iarna. Noile imagini sunt luate într-o zi însorită de toamnă.

Bucurați-vă de priveliște!

Cafeteca

Localurile speciale din oraş le găseşti atunci când nu le cauţi. De multe ori, aşteptările create de recomandările celorlalţi sau de o reclamă nu se concretizează: decorul spune ceva şi muzica altceva, serviciile sunt proaste, produsele sunt slabe, meniul e banal… Aşa că suntem în căutarea excepţiilor – aici vă scriu despre locul nostru preferat.

Cafeteca am descoperit-o de curând, când era pe Muresenilor, însă cred că nici nu e deschisă de prea mult timp. O cameră mică în care se găseau puţine locuri, vreo 10, şi două mese micuţe afară. De câteva zile, Cafeteca s-a mutat într-un loc mai mare în care s-a aşezat mai confortabil, mai creativ şi cu la fel de mult farmec în fostul The Corner. Clienţii sunt mai mulţi decât pe Muresenilor, aproape în fiecare seară sunt ocupate cam toate locurile, iar mulţi dintre cei care o frecventează sunt adolescenţi. Asta e pe de o parte bine, pe de alta frustrant: e bine că oamenii apreciază locul, dar ei cam vin în grupuri mari şi ocupă tot 🙂

cafeteca by bayCând am păşit în Cafetecă am intrat într-un spaţiu inundat de aromele cafelei proaspăt râşnită, în care se auzea, pe fundal şi nicidecum dominând atmosfera, muzică franţuzească a anilor 60 şi jazz. “Cozy” descrie cel mai bine senzaţia pe care ne-a lăsat-o vizita acolo. Detaliile neconvenţionale – post-its cu mesaje de la clienţi, desenele realizate în timpul petrecut acolo, câteva cărţi pe un raft, săculeţii de cafea boabe din care poţi cumpăra şi pentru acasă – totul contribuie la o stare de bine, punându-ţi instantaneu un zâmbet pe faţă.

Meniul cuprinde mai ales preparate pe bază de cafea: de la cafea turcească la french press, variaţii cu ciocolată caldă, cafea la ibric sau specialităţi reci. Cafelele sunt grupate în funcţie de modul de preparare, fiecare fiind explicat pe scurt. Dacă ai vreo nelămurire sau nu te-ai hotărât, fetele care prepară şi servesc băuturile îţi vor povesti cu placere cum stă treaba. Uneori cafeaua merge cu un mic desert – noi am încercat buna de Olanda şi croissantele, iar dacă ajungeţi suficient de devreme găsiţi şi desertul zilei. Remarcabile sunt şi preţurile – surprinzător de accesibile.

Cafeteca are un fel propriu de a fi, o atmosferă distinctă de oricare alta pe care am întâlnit-o în oraş, care realizează singură o selecţie a clienţilor, sau cel puţin aşa mi-a lăsat impresia. Nu e genul de loc “trendinez” care să atragă specimene cu ceafă groasă şi nici nu e suficient de centrală să satisfacă nevoia acestora de afişare. E un loc în care vom reveni de fiecare dată cu plăcere… şi cu inima strânsă că poate nu e loc şi pentru noi. Aşa că daţi buzna, dar pe rând 🙂

Cafeteca e la colţul dintre Appolonia Hirscher şi (Nicolae Bălcescu) Grigoras Dinicu, în spaţiul ocupat până nu demult de The Corner, şi e deschisă zilnic de la 8 la 24. Sperăm să o găsim neschimbată mult timp de acum încolo.

În jurul cetății

Deci am de scris un post de deschidere, corect? Buuun… Ia să vedem cum ar trebui să înceapă un blog despre un Brașov pe care îl simt zi de zi. Cred că ar trebui să scriu despre un ceva care să fie o singură entitate, să fie reprezentativ pentru oraș și despre care să am ceva de spus la modul subiectiv. Dacă aș scrie despre Piața Sfatului, s-ar supăra Biserica Neagră; dacă aș scrie despre Biserica Neagră, s-ar supăra Piața Sfatului; dacă aș scrie despre Republicii sau Poarta Schei, s-ar supăra primele două. Există însă o linie închisă care le adună pe toate în interior – zidurile vechii cetăți. Un patrulater strivit între dealuri care închide o suprafață minusculă față de actuala întindere a orașului, dar care păstrează spiritul a ceea ce era Brașovul la începuturi.

După zidurile de jos
După zidurile de jos

Zidurile nu mai sunt astăzi prezente pe toată lungimea vechiului perimetru, așa că pentru turistul nefamiliarizat cu geografia locului poate fi mai puțin evident momentul în care traversează granița bătrânei cetăți, cel puțin dacă nu o face printr-una din cele (doar) două porți de acces rămase în picioare: Poarta Schei (mai cunoscută) și Poarta Ecaterina (mai frumoasă, dacă e să mă-ntrebi). Un tur la pas pe la periferia vechiului oraș ar putea fi o idee interesantă. Pleci, să zicem, de la bibliotecă pe După Ziduri(le de Jos), prins între o latură bine păstrată a cetății și versantul pe care au fost construite turnurile Alb și Negru. Ajuns în apropierea Maternității, continui periplul pe latura sudică, preferabil prin curtea corpului S al Universității și a Ocolului Silvic. Aici poți vedea rămășițe ale zidurilor și, cel mai important, cele două porți menționate. Ai putea chiar să zăbovești mai mult asupra Porții Ecaterina, care multă vreme mi-a părut a fi defavorizată, zăcând până acum câțiva ani într-o paragină nedreaptă. Îți propun ca în continuare să treci pe sub această poartă, apoi să îți continui drumul de-a lungul laturii sudice, traversând strada Poarta Schei și urmărind din nou linia unei porțiuni conservate de zid – aceea care mărginește arena Liceului cu Program Sportiv. De aici vei continua pe „sub Tâmpa” (sau După Zidurile de Sus) până în dreptul magazinului Star, de unde vei putea urmări traseul vechilor ziduri doar cu ochii minții, latura nordică dispărând în totalitate și lăsând puține urme. Una dintre acestea, vag cunoscută în rândul brașovenilor, este o fâșie de pietre albe care traversează strada Republicii în zona Modarom și care marchează locul pe unde odinioară trecea granița cetății.

Desigur, turul pe care ți-l propun poate fi început din oricare punct al său și parcurs în orice direcție. Nimic nu e bătut în cuie. Cred că plimbarea ar fi un pun prilej pentru a-ți crea o imagine asupra dimensiunilor așezării inițiale. De multe ori mă întreb cum era viața într-un spațiu atât de strâmt mărginit de ziduri și porți care, pe deasupra, se închideau noaptea. Adesea nici nu realizez când ajung de la Rectorat la Maternitate și, da, asta este lungimea pe direcția N-S a cetății. Cu toate astea, mă consider norocos ca după 22 de ani petrecuți în Brașov, mai am entuziasmul să constat zilnic faptul că sunt în cetate și să mă bucur de asta.