Tag Archives: amintiri

Amintiri despre Brașov V: Casa cu vultur

Pentru amintirea de azi coborâm către Brașovechi pe strada Lungă până la intersecția cu fosta stradă a Operetei. Pe aici trece unul din drumurile posibile către sau dinspre casă. Celălalt, mai frecventat de către mine, este prin Șirul Livezii. Demult, pe vremea când nu apucasem să trec de multe ori pe acolo pentru simplul motiv că existam de prea puțini ani pe Pământ (vreo trei-patru), cineva din familie s-a gândit să îmi indice, cu grija cu care arăți unui copil ceva ce i-ar putea stârni interesul la acea vârstă, un vultur sculptat la colțul casei dintre cele două străzi. Și de atunci am rămas fixat. De fiecare dată când sunt în preajmă privesc spre vultur. El stă nemișcat, sub turnuleț. Tencuiala s-a mai scurs, strada Operetei a devenit a Bisericii Române, dar vulturul așteaptă de decenii cu aripile deschise un zbor ce nu a început încă, cu capul întors de la lunga stradă, ignorând firele electrice care stau să-i lege picioarele.

Cine știe ce mecanisme ale memoriei au făcut să îmi rămână întipărit acea particulă de timp de acum aproape 20 de ani. Poate că a fost evenimentul care a declanșat interesul meu pentru detalii evidente sau ascunse ale clădirilor pe lângă care trec. Cert e că vulturul casei de pe colț va rămâne primul amănunt de arhitectură pe care l-am conștientizat vreodată.

PS: Astăzi am observat numeroasele simboluri ale strugurelui de la baza ferestrelor.

Alte amintiri:

I – Troleibuze
II – Gazeta de Transilvania
III – Cu trenul pe stradă
IV – Ziua când au venit americanii

Advertisements

Amintiri despre Brașov III: Cu trenul pe stradă

În urmă cu vreo trei-patru ani a început în Brașov procesul de eliminare/relocare a industriilor prezente în zona centrală și peri-centrală a orașului. Extinderea urbană adusă de ultimele decenii a făcut ca unități industriale cu vechime în oraș să se trezească la un moment dat înconjurate de locuințe, bulevarde, spații comerciale. Probabil că era normal ca într-o zi să se facă simțită necesitatea modificării destinațiilor acestor zone care nu se mai încadrau sub nici o formă în peisaj.

Cu toate acestea, contrastul generat în peisajul urban producea de multe ori imagini interesante. Acum mă gândeam la căile ferate industriale care deserverau diverse întreprinderi. Existau câteva locuri în Brașov unde acestea traversau pur și simplu străzi, iar vehiculele feroviare circulau cu viteză extraordinar de redusă și erau însoțite de lucrători care mergeau în fața trenului și opreau traficul, de obicei cu niște stegulețe pricăjite și pătate de ulei. Dacă îmi amintesc bine, cele mai multe erau galbene.

La Rafinărie

Cele mai numeroase amintiri le am legate de ieșire și intrarea garniturilor în Rafinăria care funcționa pe strada Hărmanului. Ai mei au locuit un an din 1998 până în 1999 pe Aleea Petuniei, iar de la geamurile apartamentului se vedea în lungul aleii exact porțiunea de cale ferată care traversa cele patru benzi de circulație. La începutul perioadei în care am locuit acolo am fost oarecum surprins de frecvența cu care se circula. Se trecea de câteva ori pe zi, inclusiv sâmbăta și duminica. Te puteai aștepta oricând să vezi o garnitură, la orice oră, fie zi sau noapte. În primele săptămâni eram lipit de geam de fiecare dată când se nimerea să fiu acasă și auzeam fluierele însoțitorilor trenului. Așa era, mai întâi erau fluierele, apoi se auzea motorul diesel al locomotivei (una portocalie) și abia apoi intra în câmpul vizual. Ori pleca locomotiva singură și după o perioadă se întorcea cu niscaiva vagoane pe care uneori le trăgea, alteori le împingea, ori pleca o garnitură întreagă și se întorcea locomotiva singură. De obicei tracta doar vagoane-cisternă (într-un număr care varia de la 1 la 5-6), dar câteodată mai avea adăugat și un vagon de marfă acoperit, acel model maro-vișiniu foarte comun. Era ceva inedit la început, dar, ce-i drept, cu timpul nu mai săream la auzul fiecărui fluier.

Alt aspect interesant al acelei căi ferate industriale constă în faptul că parcurgea, imediat după ieșirea din spațiul întreprinderii, o porțiune de vreo 200 de metri pur și simplu pe una din benzile de mers ale străzii Hărmanului – banda 1 a sensului spre centru – pe lângă spațiul verde care o separa de trotuar (vezi galeria de la finalul articolului). Îmi aduc aminte vag de una sau două ocazii în care eram în mașină și depășeam trenul pe banda a doua. Linia continua printr-o zonă înierbată din apropierea intersecției cu bulevardul Gării, pe ale cărui șase benzi le traversa ulterior și se pierdea într-o zonă unde calea ferată nu mai era ceva atât de deosebit.

Linia a fost scoasă atunci când Rafinăria a fost închisă. La depozitul Lubrifin din apropiere de Cristian există o locomotivă identică celei care se plimba pe Hărmanului și presupun că de fapt este una și aceeași. Doar o lampă de semnalizare cu lumină galbenă intermitentă a mai rămas pe unul din stâlpii electrici din apropierea traversării la nivel (vezi galeria). Din câte știu eu, aceea este ultima lampă de semafor de tipul celor mari, care au existat în anii ’90 în Brașov. Exista câte o lampă pe fiecare sens și presupun că erau comandate din interiorul întreprinderii.

Atelierul de zonă

Este ultima rămășiță a ansamblului vechii gări CFR Brașov, care ocupa o mare parte din suprafața delimitată de strada Hărmanului, bulevardul Gării și bulevardul Victoriei. A fost funcțional până recent. Nici acesta nu mi-a fost străin, pentru că, după episodul „Petuniei”, ai mei s-au mutat pe strada Ștefan Mironescu (cunoscută mai ales după denumirea veche de „Aleea Crângului”). De la geamurile noii locuințe se putea vedea foarte bine în interiorul curții atelierului. Bănuiesc că nu aici se derula greul activității de întreținere/reparație a vehiculelor feroviare din Brașov, dar înăuntru se aflau totuși în permanență vagoane, unele mai pricăjite, altele – puține la număr – mai arătoase. Tot timpul era activitate, se auzeau bufnete de tampoane și sirene de locomotivă.

Legătura dintre atelier și restul rețelei de cale ferată se făcea printr-o trecere la nivel cu bulevardul Gării, undeva în apropierea Sălii Sporturilor, nu departe de linia despre care am vorbit la paragraful precedent. Aici apărea un alt tip de contrast, linia trecând printre blocuri. Îmi amintesc că imediat lângă poarta atelierului era un bătător de covoare, nu departe de pârghia unui macaz.

Racordul a fost desființat în 2007, la fel ca și cel cu Rafinăria. Astăzi atelierul este în părăsire și probabil că terenul va intra pe mâna dezvoltatorilor imobiliari.

În Bartolomeu

În această zonă găseam pe vremuri un racord care deservea fostul Fartec. Racordul se desprindea din magistrala 200 undeva în dreptul intersecției dintre străzile Stadionului și Avram Iancu, traversa strada Stadionului, continua pe o distanță scurtă prin spațiul verde care mărginea strada Mihai Viteazul (această zonă este acum ocupată de stația liniilor de autobuz 12 și 22, de intrarea în Autogara 2 și de mica stație Rompetrol), după care o traversa și pe aceasta și intra în incinta fabricii prin spatele Stadionului Tineretului.

Tot în Bartolomeu exista o linie care deservea fabrica Romradiatoare și depozitele aflate în zona Cărămidăriei-Bazaltului, în zona unde astăzi se află Eliana Mall și Brintex. Acesta era de fapt traseul inițial al magistralei 203 Brașov-Zărnești. După modificarea acestuia pe sub podul de pe Calea Făgărașului, linia despre care vorbeam a avut doar caracter uzinal. Cel mai important punct de trecere la nivel a acestei căi era la intersecția cu strada Cărămidăriei, unde acum se află un sens giratoriu. Linia era deja ramificată, așa că în realitate se traversau vreo trei-patru căi. Zona pe care se afla această cale ferată este astăzi de nerecunoscut, doar un mic „ciot” al acesteia fiind folosit pentru manevre în apropierea barierei.

Zona Carpaților

De-a lungul străzii Carpaților exista – nu pe carosabil, ci dincolo de trotuar – o cale ferată industrială care ieșea din uzina Roman și ajungea până la fosta Temelia, ramificându-se pe parcurs către ICIM și Metrom. Trecerile la nivel erau pe strada Vasile Alecsandri (prima desființată, câteva șine mai erau vizibile până la cea mai recentă asfaltare), la intrarea în Colonia Metrom și pe Carpaților în dreptul Stadionului Metrom (se traversa linia către ICIM).

Concluzii

Aceste treceri la nivel nu au reprezentat niciodată un pericol după părerea mea. Vehiculele feroviare circulau cu viteze extrem de reduse și nu știu să se fi întâmplat vreun accident grav. Astăzi nu mai există nici una din aceste linii despre care am discutat, dar pe ici pe colo, ochiul atent poate găsi mici urme ale existenței acestora. Pe unele dintre ele le puteți vedea în câteva din fotografiile de la finalul articolului.

Alte amintiri:

I – Troleibuze
II – Gazeta de Transilvania

Amintiri despre Brașov II: „Gazeta de Transilvania”

Când eram mic de tot, la mine în familie se citea „Gazeta de Transilvania”. Nu cu abonament, ci zi de zi de la chioșc, că se găsea fără probleme. Bineînțeles că eu nu aveam nici în clin, nici în mânecă cu ziarul ăsta sau cu oricare altul. Dar era o prezență constantă în casă. Nu prea îmi plăcea mie cum arăta. Era alb-negru, cuvintele înșirate pe prima pagină sub formă de titluri nu spuneau nimic unui țânc preșcolar care era la vârsta la care e atras în special de culori aprinse. Îmi amintesc însă că lângă titlu scria zi de zi „Fondat la 1838 de George Bariț” sau ceva asemănător. Chestia asta o observam. Nu discut aici cât de corect este ca fostul „Drum Nou” să se revendice de la istorica publicație.

Cu timpul am început să-l răsfoiesc  așa, cam într-o doară. La o adică nu îmi lua tare mult timp să-l parcurg în diagonală zilnic. După încă ceva timp, am început să caut știrile din sport, singurul aspect al presei care mă interesa prin gimnaziu (no, nimeni nu-i perfect), mai ales că se punea accent pe ce se întâmplă prin județ. Ei bine, toată răsfoiala asta neinteresată mi-a lăsat totuși câteva puncte de reper în memorie în ceea ce privește „Gazeta de Transilvania”: editorialele lui Eduard Huidan sub titlul „Chestiunea zilei”, foaia „pentru minte, inimă și literatură”, fel de fel de știri și texte de social, de cultural sau de politic de care îmi amintesc tocmai faptul că nu le citeam niciodată.

Cu timpul, prin familie s-a renunțat mai mult pe nesimțite la obiceiul de a citi „Gazeta” – care între timp a primit câteva pagini color -, eu am început să înțeleg Brașovul altfel, zonele de interes mi s-au mai extins (slavă Domnului!), iar bună parte din presă – sau cel puțin aia care vrea cu tot dinadinsul să-ți sară în ochi – îmi insultă inteligența. Pe fondul tuturor acestor aspecte mi-am amintit astăzi de „Gazetă”. Au trecut ani buni de când nu am mai avut-o în casă, dar parcă mi-am amintit ceva de un ziar cu multe pagini despre Brașovul brașovenilor, nepervertit (ziarul) de mica publicitate care umple jumătate din alte ziare locale. Și mi-am dat seama că mi-ar plăcea să mă reapuc – de fapt pentru prima dată la modul serios – să îl citesc. Mi-am dat seama că ar fi un ziar cu care brașoveanul din mine ar avea mari șanse să rezoneze. În consecință, m-am dus la chioșc, de unde am aflat cu surprindere că nu mai apare „de prin august”. Mi-a cam tăiat tot elanul.

Am ajuns de curând acasă și am intrat pe site-ul „Gazetei”. Am descoperit că ultima ediție, numărul 5746, a apărut pe 26 iunie a.c. În marja de eroare a lui „prin august”. Explicațiile nu le voi da eu, ci vă voi invita să citiți argumentația lui Eduard Huidan, din ultima „Chestiune a Zilei” publicată.

Alte amintiri: I – Troleibuze

Amintiri despre Braşov I: Troleibuze

Ne-am născut în Braşov şi, fără mari variaţii – Luana a stat un semestru la Copenhaga, iar eu nu am lipsit niciodată din oraş mai mult de 20 de zile consecutive -, ne-am purtat paşii vreme de 22 de ani şi ceva pe aici. Copilărie, adolescenţă, fel de fel de etape ne sunt invariabil legate de acest oraş, fiecare cu sacul ei de amintiri. Şi pentru că mizăm foarte mult pe caracterul personal şi subiectiv al blogului de faţă, m-am gândit să inaugurez o serie de articole intitulată „Amintiri din Braşov” in care să înşirăm în mod absolut aleatoriu mici bucăţele de Braşov adunate la fel de întâmplător din varii perioade de timp. Factorul declanşator al fiecărui episod va fi cel mai probabil memoria involuntară şi nepremeditată. Mici întâmplări semnificative, locuri frecventate cu obstinaţie, trasee urmate sute de zile în şir, anotimpuri, imagini rămase pe retină, din toate sper să construim un conglomerat eterogen care poate ne va face să înţelegem mai bine cum s-a construit Braşovul propriu al fiecăruia, un Braşov personal care probabil că este diferit pentru fiecare locuitor.

Primul episod:

Troleibuze

Este una din cele mai pregnante amintiri pe care o am despre Braşovul copilăriei, poate şi pentru că se întinde pe foarte mulţi ani şi nu se referă la un anumit punct, ci la oraş în totalitate. Îmi amintesc că erau foarte multe troleibuze, atât ca trasee cât şi ca vehicule. Nu pot să spun exact de ce m-a fascinat sistemul de transport electric. Poate pentru că erau nişte vehicule inedite în peisajul rutier, poate mi se părea interesantă geometria deosebit de ordonată pe care reţeaua de contact o desena deasupra străzilor, mult mai organziată decât restul cablurilor electrice aeriene, poate de vină e reţeaua pitorească din Şchei – astăzi dispărută – care purta mastodonţii de 17 metri pe străduţele înguste către capătul de linie din Pe Tocile şi apoi îi cobora în cetate prin deschiderea îngustă a Porţii Şchei. Cert e că am reţinut toate traseele la scurt timp după ce am învăţat să citesc, fără să îmi propun acest lucru în mod expres, la fel ca şi traseele autobuzelor şi al tramvaiului. Însă atenţie: obiectul fascinaţiei mele îl reprezentau prin excelenţă troleibuzele. Nu autobuzele, nu tramvaiele, nu altceva. Urmăream modificările de trasee, iar dacă apăreau la stradă noi achiziţii, le sesizam imediat. Îmi plăcea troleibuzul şi nu prea înţelegeam de ce unii îl huleau. Era silenţios, impunător, şerpuitor, special în felul său, mereu distins de restul participanţilor la trafic.

Mai aproape de zilele noastre am aflat că în anii cei mai fericiţi pentru transportul electric braşovean reţeaua noastră era una din cele mai dense din ţară, cu un număr de trasee comparabil cu Bucureştiul, cu un parc rulant ce trecea bine de 200 de vehicule şi cu câteva planuri de extindere pe masă. La momentul respectiv însă (şcoala primară, gimnaziul şi chiar câţiva ani înainte) nu aveam termenii de comparaţie şi mi se părea ceva obişnuit, ceva ce găseşti cu siguranţă în orice oraş. Abia din 2005, când transportul cu troleibuze a căzut in dizgraţie în Braşov, am realizat amploarea sistemului existent în anii ’90. Am început să caut informaţii despre modele de vehicule, tipuri de elemente de reţea, toate astea în timp ce segmente mari ale reţelei erau dezafectate, iar transportul diesel câştiga teren în faţa celui electric, ecologic.

Pot, aşadar, să vorbesc despre o amintire care se întinde pe 18 ani. Ce a urmat după 2005 a fost însă una din cele mai urâte perioade, în care transportul electric a devenit un mic crâmpei din ceea ce era. Cele două fire paralele au dispărut rând pe rând de pe mai multe străzi şi, partea pe care eu unul am regretat-o cel mai mult, din centrul vechi, din Şchei şi de pe strada Lungă. Acum avem o grămadă de pârâitoare turceşti care ne afumă aerul de munte. Cât despre recomandările UE privind transportul ecologic, ele nu contează nici cât o ceapă degerată în pseudostrategia de dezvoltarea locală.

Dar amintirea rămâne.

Organizaţia non-guvernamentală Transira sustine transportul electric. Am găsit nenumărate fotografii, informaţii, date statistice despre transportul public braşovean pe forumul acestei instituţii, unde thread-ul dedicat judeţului Braşov adună cel mai mare număr de postări după cele refritoare la capitală. Vă recomand cu căldură să îl vizitaţi în cazul în care doriţi să aflaţi mai multe date exacte (nu am vrut să încarc acest articol cu prea multe cifre şi nume proprii).