Amintiri despre Brașov IV: Ziua când au venit americanii

Nu cei care au bombardat vila Kertsch. Alții.

Dacă ar fi să aleg o singur stare  care să ne caracterizeze pe noi, ca popor, în perioada tranziției – despre care am mari dubii că s-ar fi încheiat în realitate -, aceea este naivitatea. Eram niște naivi optimiști care credeam că până la democrație mai e un pas neînsemnat. Trăiam o naivitate combinată cu exaltarea în fața a tot ce înseamnă valori formale sau de fond ale lumii occidentale.

Vorbesc despre tranziția timpurie pentru că întâmplarea a făcut să mă nasc la doi ani și jumătate înainte de schimbarea din 1989. Ca urmare, memoria a început să acumuleze date, evenimente și imagini aproximativ o dată cu zorii noului regim. La naivitatea colectivă se adăuga naivitatea mea de preșcolar și de școlar din ciclul primar, mai târziu. În fond, cele două nu prea aveau nimic în comun.

Unul din momentele semnificative pe care le asociem astăzi anilor ’90 este intrarea francizei McDonald’s în România. Ne-am înghesuit atunci atrași de ceea ce consideram o frântruă din visul american, de culori, de mirosul de ulei rânced, de libertatea pe care o savuram flămânzi sub forma unui BigMac împachetat în hârtie cerată și a unei porții de cartofi prăjiți cu maioneză.

Am umplut deja trei alineate fără să spun nimic despre Brașov, așa că ar fi bine să trec la ce vreau de fapt. Episodul de astăzi din seria amintirilor va fi despre deschiderea primului fast food McDonald’s din Brașov, cel de la Poienelor colț cu Calea București. Data stelară: iulie 1996.

Pentru început, să ne amintim cum arăta zona în acea perioadă. Mergând dinspre oraș pe Calea București spre Dârste, imediat cum lăsai în urmă intersecția semaforizată (pe atunci) cu bulevardul Saturn și strada Poienelor, părea că orașul se termină. De-a dreapta și de-a stânga drumului, doar câmp și iarăși câmp. Nici urmă de hipermarket sau benzinărie. Doar câteodată, oi sau vaci aduse la păscut. Puțin mai departe, un pod peste calea ferată care intra în uzina Roman și, după încă o bucată bună de mers, cele câteva blocuri și fabrica de bere din Dârste. Așadar, noul bastion al consumerismului se construia la marginea zidurilor înalte ale blocurilor de pe Saturn și Poienelor – ultimul front urban – care apăreau precum o fortăreață gri celor ce se apropiau dinspre Timiș sau Săcele.

Într-o perioadă în care nu prea știam noi ce înseamnă și cu ce se mănâncă strategiile de imagine și de vânzări, oamenii au avut grijă încă din primele zile ale lucrărilor să înfigă doi țăruși de care au prins o pancartă prin care  ne anunțau că acolo se va deschide „pentru Dvs.” un restaurant McDonald’s. Ceea ce nu a făcut decât să amplifice așteptarea tuturor, inclusiv pe a mea. De fapt, acum nici nu știu sigur ce așteptam. Oare ce înțelegeam eu atunci din tot ce se întâmpla? Probabil că eram dornic, ca orice copil, să vânez noi gusturi (nesănătoase), atras probabil și de toată imaginea de prieten al copiilor pe care și-o clădise firma. S-ar zice că mă câștigaseră de client, ca și pe mulți alți kinderi de ieri și de azi care își trăgeau și își trag părinții de mânecă să le ia un Happy Meal. (Nu l-am încercat niciodată.)

Dar iată că a venit și ziua Z. Nerăbdător, m-am îmbarcat cu bunicu’ și bunica în Oltcit și am luat cap compas cel mai căutat punct al zilei. Acolo, ce să vezi? Înăuntru și la mesele de pe terasă nu aveai loc să arunci un ac, la tobogan coada era comparabilă. Așa că ne-am hotărât să trecem pe la McDrive, adică un loc unde îți comanzi și îți primești porția direct în mașină fără să te mai dai jos, după care pleci și o mănânci pe genunchi în mers, în parcare la Timiș sau acasă din farfurii de porțelan. Nici acolo coada nu era mai prejos (ajungea până în stradă), dar măcar nu stăteam în picioare și rândul era oarecum mai ordonat. Am înțeles repede regula: la primul ghișeu comanzi, la al doilea plătești, iar la al treilea îți preiei comanda. Îmi amintesc că am luat ceva pe bază de hamburgeri, cartofi prăjiți și plăcintă cu mere. Plăcinta nu mi-a plăcut și nici acum nu-mi place. Celelalte, treacă-meargă. Le-am mâncat acasă și nu prea mi-au ajuns pe toate măselele.

Cam așa a fost ziua când americanii cu BigMac-ul au intrat în Brașov. Niciodată nu am mai văzut locul la fel de aglomerat. Între timp am înțeles că singurul lucru care îi diferențiază este acela că reușesc să vândă bine niște sandwichuri mici și scumpe. Un fel de aperitive. Totuși, de atunci și până azi am rămas cu o mică plăcere: de a sta pe terasă și de a privi specatcolul zilei. În prim plan, traficul rutier; mai în spate, munții Piatra Mare și Postăvaru. Deschiderea peisajului merită câte un McChicken din când în când.

De atunci, multe alte mărci de renume au apărut în Brașov, dar nici una nu a produs emulația din prima zi a McDonald’s-ului. Astăzi cunoaștem o saturație atât de mare de denumiri de magazine, cârciumi, benzinării și hipermarketuri încât nimic nu ne mai impresionează. Și nici eu nu mai am mintea și timpul liber de la 9 ani ca să mă entuziasmez de toate.

PS: În curtea McDonald’s-ului din „Steagu” există singurul vagon de tramvai rămas pe teritoriul Brașovului. Este un vagon motor (mai are și pantograful) Duewag folosit ca loc pentru petreceri de zile de naștere ale prichindeilor.

Alte amintiri:

I – Troleibuze
II – Gazeta de Transilvania
III – Cu trenul pe stradă

Advertisements

10 thoughts on “Amintiri despre Brașov IV: Ziua când au venit americanii

  1. Da, mi-aduc aminte emulatia creata in jurul topoganului de la “MEC”. Eu si colegii mei de generala, am avut ghinionul la niste hamburgeri mai “speciali”. Nu stiu daca i-am mancat noi cu pofta, sau erau stricati, dar la toti ne-a fost rau. Asa ca, de cate ori mai treceam sa ma dau pe topogan, mancam doar inghetata. Evident, mult prea scumpa.

  2. Da, prea scumpă. Dar îmi amintesc că unul din puținele lucruri care mi-au plăcut cu adevărat la Mc era McFlurry cu MiniSmarties. Păcat că nu mai au toppingul ăsta.

  3. N-am calcat niciodata in ala, nici nu stiam ca a fost primul deschis. Am trecut pe langa de fiecare data cand ieseam din oras sau mergeam la Shell (era o benzinarie pe partea cealalta in perioada cand am terminat liceul). Dar nu i-am dat niciodata atentie. La mine n-a prins mancarea fast-food. Prima data cand am intrat intr-un McD (cel de pe Republicii) a fost in liceu. Si atunci am fost tarata de colege. Si ce mi-am dorit eu atunci a fost sa stiu daca au o toaleta – mi se facuse rau de la miros. Evident ca nici pana in ziua de astazi nu m-am atins de mancarea de la McD/ KFC/ BK & altele de genul asta, de fiecare data cand am calcat intr-unul a fost pentru ca m-a tarat altcineva.

    Memorabil pentru mine a fost in schimb cand s-a deschis metro – tocmai intrasem la liceu si reducerile din prima zi au reusit sa faca ce nu facusera toate lacrimile mele: sa-i convinga pe ai mei sa-mi cumpere calculatorul (promis! daca iau admiterea… doar ca se razgandisera si initial primisem o sticla de Fenta 😛 in loc).

  4. Eu îmi aduc aminte că încă de când era numai câmp acolo visam să fac eu un hipermarket în zonă. Din păcate, părinţii mei nu au avut puterea financiară să susţină toate ideile mele. McD mă atrăgea cu milkshake-ul … Şi parcă la deschidere au dat şi vreo câteva sute de hamburgeri gratis!

  5. Primul McDonalds a însemnat și formarea primilor “McPeople” pe teritoriul României.

    P.S. să ne zici şi despre americanii care au bombardat vila Kertsch.

  6. @brontozaurel: mecanismul de autoapărare al organismului tău funcționează bine dacă se manifestă așa atunci când calci în Mc.

    @Sorin: Ai fost un vizionar. Cât despre milkshake, îmi amintesc că la început se chema în mod ușor hilar McLapte.

    @Răzvan: O să mă documentez. Punem în lista de idei.

  7. era o zona de tranzit foarte importanta, treceau pe acolo si tiruri pe atunci. traficul era infernal, iar acum, fara devierile care s au facut, ar fi fost, dezastruos. erau momente, atunci cand inca mai lucrau cam 10 000 de oameni in fabrica de camioane, cand traficul era paralizat, mai ales la 15, 30. cand ieseau de la schimbul 1. un puhoi de oameni navalea inspre intersectie, inspre chioscurile de pe acolo, inspre autobuze si tramvaiele care uneori erau blocate in trafic si plecau cu usile deschise.

  8. Da, pe acele vremuri tramvaiele, troleibuzele de pe linia 5 și autobuzele de pe linia 17 aveau intervale de succedare de 3-4 minute la orele de vârf. E bine că s-a făcut în sfârșit ocolitoarea (chiar și așa, parțial) că altfel ar fi fost groaznic pe Saturn, Vlahuță ș.a.m.d.

    Tot din zonă îmi amintesc de plopii de pa Calea București și de acel mozaic modernisto-proletar de pe zidul fabricii de camioane, realizat de Eftimie Modâlcă.

  9. Cel mai bine îmi aduc aminte de capătul liniilor de troleibuz de acolo. Păcat că am distrus unul din puţinele lucruri bune create de comunişti.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s