Vechituri

În ultimele luni am încercat să fiu mai atent pe stradă la detalii care evocă timpuri trecute, mai mult sau mai puțin îndepărtate. De multe ori am ieșit din casă expres pentru a le căuta. Mă interesau obiecte din peisajul orașului mai puțin vizibile ochiului superficial. Nu intrau în discuție clădiri sau monumente istorice care sunt de așteptat să dăinuie peste decenii, ci mai degrabă ineditul unor lucruri care de mult nu mai au ce căuta la locurile unde se află încă sau care, dimpotrivă, încă își găsesc utilitatea după mult timp surprinzând prin faptul că mai există.

Pe multe dintre cele găsite în această perioadă le văd zi de zi, dar doar printr-o scurtă oprire mentală asupra lor reușeam să le pătrund cu adevărat spiritul. Probabil că mulțimile care patrulează zi de zi pe străzile orașului nu au nici acest moment liber, de a conștientiza povestea pe care o spune orașul prin micile sale detalii.

Recunosc că ideea acestui micro-demers mi-a venit la scurt timp după ce am scris despre felinarele din Piața Sfatului. Nu am pretenția că selecția din acest post este exhaustivă și reprezentativă. Prezint exact ceea ce mi-a ieșit în față în acest răstimp. Majoritatea vechiturilor găsite sunt în centrul orașului. Probabil că explorarea unei arii mai largi m-ar ajuta să găsesc și altele, mai interesante și mai variate. De aceea, intenția mea este de a lăsa deschis subiectul și de a reveni în viitor cu completări. Până atunci, iată colecția mea de vechituri, așa cum arată ea astăzi:

1. Indicatoare cu numele străzilor. Există în oraș un tip de plăcuțe indicatoare anterioare cunoscutului dreptunghi albastru de tablă cu scris alb. Căutându-le, am fost surprins să observ că încă mai sunt pe poziții un număr foarte mare din acest tip. Iată în continuare doar câteva dintre acestea. A se observa cele două variațiuni: una prinsă pe fața mare a paralelipipedului (prima), alta prinsă de capătul acestuia(ultimele două).

2. Plăci indicatoare pentru monumente. Este un model familiar mie de când mă știu: această tablă decupată în formă de scut. Cele mai multe sunt acoperite pe alocuri de rugină, la fel ca cel din imagine. În fotografie, placa de la Casa Memorială Johannes Honterus de pe strada Nicolae Bălcescu.

3. Plăcuțe ale imobilelor asigurate. Sunt niște tăblițe cvasi-pătrate despre care cred că datează din antebelic și interbelic și care par să fi avut rolul de a atesta faptul că respectiva clădire era asigurată la una sau alta dintre companii. Nu mi se pare exclus să fi avut și menire publicitară. Câteva dintre ele:

„GENERALA” 1897 ASIGURĂRI GENERALE BUCUREȘTI. Pe strada 15 noiembrie nr. 19
TRANSSYLVANIA, respectiv ASIGURAT LA BRITANNIA. La Postăvarului colț cu Michael Weiss.

4. Mini-toboganul din parcul Titulescu. Se vrea a fi un delfin, zic eu. Ăsta ar merge și la secțiunea de amintiri, pentru că și eu mi-am trăit părticele din copilărie pe el. E micuț rău de tot, așa că nu poți să-l folosești prea mult timp. Nu de alta, dar crești și distanța dintre start și sosire devine rapid foarte mică. Acum îl sar dintr-un pas. Una peste alta, garantez pentru cel puțin 20 de ani de viață ai numitului tobogan, timp în care multe bănci și obiecte de mobilier al locurilor de joacă au venit și au plecat în/din parcul Titulescu.

5. Ceasul de la Teatrul Dramatic. De fapt, ceas nu mai e demult, de când au dispărut cele patru cadrane. Astăzi mai are doar rol de suport pentru afișe ale spectacolelor de la Teatrul Dramatic, instituție ale cărei inițiale la are afișate pe fiecare latură.

6. În Piața Sfatului. Am găsit două însemne vechi care marcau spații comerciale a căror destinație s-a schimbat între timp. Ambele sunt pe latura nordică a Pieței (cea cu KFC-ul) și sunt chiar foarte apropiate între ele. În prima fotografie se poate vedea firma unei bijuterii; actualmente, în spațiul respectiv se află o farmacie. În a doua fotografie apare firma unei foste ceasornicării.

7. Banca Generală de Credite. Se pare că avea sediul sau poate doar o filială pe Mureșenilor, în locul unde a funcționat CEC-ul. Înscrisul din imagine a ieșit la iveală tocmai după ce placa cu sigla CEC-ului a fost înlăturată.

8. Mesaj electoral de epocă. Îl consider piesa de rezistență a colecției mele de vechituri. Este vorba de două inscripții cu vopsea roșie pe partea inferioară a fațadei imobilului de pe strada 15 noiembrie, numărul 25. După ce am realizat fotografiile de mai jos, am descoperit textul din prima imagine pe altă casă, situată pe partea cealaltă a străzii. Aici ultimul rând al mesajului este aproape înghițit de straturile succesive de asfalt care au fost așternute pe trotuar.

„VOTÂND CANDIDAȚII(-TUL?) FRONTULUI DEMOCRAȚIEI POPULARE VEȚI VOTA PENTRU PLANUL MĂREȚ DE ELECTRIFICARE”
„TRĂIASCĂ VICTORIA ÎN ALEGERI A FRONTULUI DEMOCRAȚIEI POPULARE”
Advertisements

15 thoughts on “Vechituri

  1. Frumoasă trecere în revistă. Și eu am remarcat de multe ori aceste bijuterii, să le zic așa, și într-adevăr, emană o stare de spirit aparte.

  2. Si eu m-am dat pe delfinul ala cand eram mica…

    Si imi pare rau de schimbarile din Piata Sfatului (aparitia KFC, etc) 😦 Cand eram mica era pe acolo o cofetarie numita “Floare de Colt”

  3. @Răzvan: Am început să mai adun și altele.

    @brontozaurel: Da, da, da. Mergeam cu ai mei acolo. Intenționam ca ăstasă fie subiectul unui episod din seria de amintiri despre Brașov. Îl mai dospesc un pic.

  4. felicitari pentru spiritul de observatie si mersi pentru informatii – tablitele cu asigurarile au fost mereu un semn de intrebare

  5. Foarte misto! In Piata Unirii, foarte aproape de Alimentara Vel Pitar, dupa trecerea de pieton mai sta in picioare un fost stalp de felinar, pe care sta scris Bruder Schiel Kronstadt 🙂 Poate ii faci o vizita cu aparatul de fotografiat!

  6. Inca o chestie tare: pe strada Closca, pe drumul catre cimitirul din zona, pe zidul unei case, am “gasit” o reclama veche la Berea Czell. Ar trebui sa dau eu o tura si sa fac fotografia. Daca nu s-a apucat cumva proprietarul de renovari…

  7. Cele două “însemne”, din Piaţa Sfatului de la fosta “bijuterie” şi “ceasuri” sunt “hand made” în vara anului 1986, de un colectiv de lăcătuşi-constructori şi tinichigii atelierului “Lăcătuşi-constructori” de la “mecanicul-şef” de la “Metrom”…..În 1986-87 s-a lucrat două veri, în Piaţa Sfatului, în cadrul programului (din acea vreme a comitetului de partid – sub Radu Enache, primsecretar) de remodelare/restaurare a acestui obiectiv.. Personal, împreună cu foştii mei colegi, am lucrat la vitrinele de la stânga/dreapta bisericii din piaţă, apoi la Librăria “Universităţii”, “Dulciuri”, “Bijuterie”, “Muzica”, frizerie şi apoi la colţul cu “Republicii! şi “Diaconul Coresii”, la “Ceainăria Orient”, la care am manufacturat şi acele jardiniere ce delimitau terasa ceainăriei.
    PESTE TOT s-a folosit tablă de cupru de 1,20 mm grosime prelucrată manual, împreună cu profile trase la Metrom, din alamă şi cupru (bare pline profilate) şi prelucrate pentru a forma “chederele” de prindere a geamurilor de la vitrine (geam de 10-12 mm grosime). Ramele de rezistenţă de la uşi au fost făcute din tablă de 3-4 mm, asamblate prin sudură şi apoi acoperite cu tabla de cupru “bătută” manual, cu ciocanul şi prinse cu şuruburi din cupru cu cap îngropat de structura de rezistenţă.
    Toată munca aceea s-a cam dus, fiind înlocuită de ….. termopan ……….

  8. Ja Andreeas…a fost o semilună…un simbol pentru “oriental”……
    P.S.Aş dori să iau legătura cu tine……nu te-am mai văzut de muuult timp, iar numărul tău de telefon (dat de către tine când am luat “Istoria Ilustrată a Căilor ferate Forestiere….”) nu mai e operabil…….(la tine)….
    Gesnudheit !!!

    1. Un “Post Scriptum” la postarea mea de mai sus…..Cu scuzele de rigoare, Andrei, te-am confundat (te rog să-mi scuzi “familiarismul” şi adresarea la persoana I-a, deşi nu ne cunoaştem), cu un prieten împătimit de calea ferată şi care are acelaşi nume. Confuzia mi-a fost determinată de articolul tău “Cu trenul prin oraş”…. Cu respect, Johann !

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s