Trenulețeeeee!

Când eram mic credeam că sunt jucării. Mai târziu am aflat că nu sunt simple miniaturi cu un design oarecare, ci  reproduceri fidele la scară după modele de vehicule feroviare aflate la un moment dat în producție. Și mai recent am realizat că detaliile machetei pot ajunge la un nivel care cere o minuțiozitate și o răbdare greu de imaginat.

trenulete (13)Acestea fiind spuse, nu pot să mă hotărăsc dacă expoziția „Colecții și colecționari” care a avut loc în weekend-ul 12-13 septembrie la Centrul Cultural Reduta a fost o expoziție de jucării, de bijuterii inginerești sau de obiecte de colecție. La fața locului puteai vedea reprezentanți miniaturizați ai cam tuturor tipurilor de vagoane de persoane și locomotive care circulă pe căile ferate de la noi (în special) și de pretutindeni în scheme de culori de ieri și de azi. Printre ele, clasica locomotivă gri produsă la Electroputere după licență elvețiană, vagoane de inter-city, Siemens-ul Desiro (cunoscut popular drept „Săgeata Albastră”). Dintre cele străine, ar fi demne de menționat câteva garnituri în schema originală de culori DB și OBB, un tramvai Tatra și o Skoda Fabia WRC dintr-o dioramă cu temă colaterală, „Raliul”.

Două lucruri am avut de învățat cu siguranță. Primul, că un vagon jegos de accelerat poate deveni o operă de artă atunci când iese din mâna unui constructor de machete. Al doilea, că pentru realizarea unei diorame spectaculoase, mini-vehiculele sunt doar o mică parte din totalitatea de componenete utilizate. În afară de acestea, e nevoie de o cantitate mare de elemente de decor, începând de la gări, bariere, poduri și până la stâne, berbeci care se împung sau berării nemțești cu mese lungi de lemn.

Amploarea unui exponat precum cele care au fost la Reduta te face să înțelegi că aceste jucării pentru oameni mari și mici necesită investiții de timp, spațiu, răbdare și bani. Altfel, vei avea poate doar o locomotivă cu două vagoane într-o vitrină. Poate odată voi avea și eu deschidere pentru așa ceva. Poate atunci când voi fi suficient de mare ca să mă joc.

Linkuri:
Forumul pasionaților de trenuri și trenulețe din România
Centrul Cultural Reduta

Advertisements

7 thoughts on “Trenulețeeeee!

  1. Vad ca esti din ce in ce mai indragostit de Brasovul care este si cel care a fost. Expozitia asta mi-a placut si mie. Mi-au placut si trenuletele dar mai ales atmosfera. Plin de copii , care la 3-5-8-22-45-65 de ani erau toti la fel e incantati de micutele machete.

  2. @Anca: Hello. Anca Mihai cumva? 😀 Exact. Era un copil care îi tot întreba pe ai lui „Mai venim și mâine?”. Doar că era ultima zi de expoziție :).

  3. Having read this I believed it was extremely enlightening.
    I appreciate you finding the time and effort to put this information together.
    I once again find myself spending a lot of time both reading and commenting.
    But so what, it was still worthwhile!

  4. Hmm it looks like your website ate my first comment (it was super long) so I guess
    I’ll just sum it up what I submitted and say, I’m thoroughly enjoying your blog.
    I as well am an aspiring blog blogger but I’m still new
    to everything. Do you have any helpful hints for newbie blog writers?
    I’d definitely appreciate it.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s