Cafeteca

Localurile speciale din oraş le găseşti atunci când nu le cauţi. De multe ori, aşteptările create de recomandările celorlalţi sau de o reclamă nu se concretizează: decorul spune ceva şi muzica altceva, serviciile sunt proaste, produsele sunt slabe, meniul e banal… Aşa că suntem în căutarea excepţiilor – aici vă scriu despre locul nostru preferat.

Cafeteca am descoperit-o de curând, când era pe Muresenilor, însă cred că nici nu e deschisă de prea mult timp. O cameră mică în care se găseau puţine locuri, vreo 10, şi două mese micuţe afară. De câteva zile, Cafeteca s-a mutat într-un loc mai mare în care s-a aşezat mai confortabil, mai creativ şi cu la fel de mult farmec în fostul The Corner. Clienţii sunt mai mulţi decât pe Muresenilor, aproape în fiecare seară sunt ocupate cam toate locurile, iar mulţi dintre cei care o frecventează sunt adolescenţi. Asta e pe de o parte bine, pe de alta frustrant: e bine că oamenii apreciază locul, dar ei cam vin în grupuri mari şi ocupă tot 🙂

cafeteca by bayCând am păşit în Cafetecă am intrat într-un spaţiu inundat de aromele cafelei proaspăt râşnită, în care se auzea, pe fundal şi nicidecum dominând atmosfera, muzică franţuzească a anilor 60 şi jazz. “Cozy” descrie cel mai bine senzaţia pe care ne-a lăsat-o vizita acolo. Detaliile neconvenţionale – post-its cu mesaje de la clienţi, desenele realizate în timpul petrecut acolo, câteva cărţi pe un raft, săculeţii de cafea boabe din care poţi cumpăra şi pentru acasă – totul contribuie la o stare de bine, punându-ţi instantaneu un zâmbet pe faţă.

Meniul cuprinde mai ales preparate pe bază de cafea: de la cafea turcească la french press, variaţii cu ciocolată caldă, cafea la ibric sau specialităţi reci. Cafelele sunt grupate în funcţie de modul de preparare, fiecare fiind explicat pe scurt. Dacă ai vreo nelămurire sau nu te-ai hotărât, fetele care prepară şi servesc băuturile îţi vor povesti cu placere cum stă treaba. Uneori cafeaua merge cu un mic desert – noi am încercat buna de Olanda şi croissantele, iar dacă ajungeţi suficient de devreme găsiţi şi desertul zilei. Remarcabile sunt şi preţurile – surprinzător de accesibile.

Cafeteca are un fel propriu de a fi, o atmosferă distinctă de oricare alta pe care am întâlnit-o în oraş, care realizează singură o selecţie a clienţilor, sau cel puţin aşa mi-a lăsat impresia. Nu e genul de loc “trendinez” care să atragă specimene cu ceafă groasă şi nici nu e suficient de centrală să satisfacă nevoia acestora de afişare. E un loc în care vom reveni de fiecare dată cu plăcere… şi cu inima strânsă că poate nu e loc şi pentru noi. Aşa că daţi buzna, dar pe rând 🙂

Cafeteca e la colţul dintre Appolonia Hirscher şi (Nicolae Bălcescu) Grigoras Dinicu, în spaţiul ocupat până nu demult de The Corner, şi e deschisă zilnic de la 8 la 24. Sperăm să o găsim neschimbată mult timp de acum încolo.

Advertisements

8 thoughts on “Cafeteca

  1. Aceleași speranțe le avem și noi. 🙂 E faină locația nouă și nu s-a schimbat nimic în atitudine sau în calitatea produselor. Era ceva mai chic acolo pe Mureșenilor însă orice schimbare e spre bine nu? 🙂

  2. @Silvertuxx: bun venit! Dupa ce am publicat articolul, am cautat pe net despre Cafeteca si am gasit articolul tau 🙂 Intr-adevar e promitator faptul ca nu s-a schimbat esenta localului. Imi pare bine ca am gasit pe cineva care sa-l aprecieze.

    Mersi de comentariu, ai inaugurat blogusorul! Te mai asteptam pe aici

  3. No dragilor, cand o sa ajung prin Brasov si-mi voi revendica placerea de a sorbi o cafa impreuna cu voi, stiti unde vreau sa merg, da?

  4. Heeeeeeeei!!! Îmi plăcea la The Corner! Mergeam din cînd în cînd pe acolo şi-mi puneam muzică la tonomat. Nu sună rău nici ce ai descris tu aici. O să vizitez Cafeteca să văd cum stau la atmosferă. Tonomatul mai e? 😦

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s