Ne mutăm în Europa

De acum scriem pe subtampa.eu

Dacă ați crezut că ne-am lăsat de meserie, v-ați bucurat degeaba. Mica pauză pe care ne-am acordat-o de la a scrie despre Brașovul nostru personal s-a datorat unui eveniment fericit. Mai exact, avem domeniu propriu pe care o să scriem de acum înainte vreme de cel puțin un an (dacă ne-om ține de treabă), timp în care site-ul pe care tocmai îl citiți va intra în conservare. Zilele trecute au fost ocupate cu amenajarea noului blog, operațiune pentru care trebuie să o felicitați îndeosebi pe Luana, care a depus cam 95% din munca și din nervii aferenți acțiunii. Tot ce a fost publicat până acum aici va putea fi găsit și pe noul site (nimic nu se pierde, totul se transferă), cu excepția câtorva imagini din galerii.

Așadar, dacă ați ajuns aici, probabil că doriți de fapt să ne vizitați la noua adresă, subtampa.eu. Ne-am europenizat, ce mai? Acum avem locșorul nostru care ne dă mult mai multă libertate decât taica WordPress. Mulțumim pentru noua casă celor de la Trilema, care ne-au oferit domeniu și hosting gratuit timp de un an drept premiu al concursului de proză arhiscurtă încheiat la începutul lui februarie.

Pe cei care ne au în blogroll și mai consideră că suntem demni de acest lucru îi rugăm să facă modificarea corespunzătoare în listele lor de linkuri. Mulțumim anticipat!

Iar acum, declar deschise lucrările blogului subtampa.eu. Ne vedem acolo.

Advertisements

Amintiri despre Brașov V: Casa cu vultur

Pentru amintirea de azi coborâm către Brașovechi pe strada Lungă până la intersecția cu fosta stradă a Operetei. Pe aici trece unul din drumurile posibile către sau dinspre casă. Celălalt, mai frecventat de către mine, este prin Șirul Livezii. Demult, pe vremea când nu apucasem să trec de multe ori pe acolo pentru simplul motiv că existam de prea puțini ani pe Pământ (vreo trei-patru), cineva din familie s-a gândit să îmi indice, cu grija cu care arăți unui copil ceva ce i-ar putea stârni interesul la acea vârstă, un vultur sculptat la colțul casei dintre cele două străzi. Și de atunci am rămas fixat. De fiecare dată când sunt în preajmă privesc spre vultur. El stă nemișcat, sub turnuleț. Tencuiala s-a mai scurs, strada Operetei a devenit a Bisericii Române, dar vulturul așteaptă de decenii cu aripile deschise un zbor ce nu a început încă, cu capul întors de la lunga stradă, ignorând firele electrice care stau să-i lege picioarele.

Cine știe ce mecanisme ale memoriei au făcut să îmi rămână întipărit acea particulă de timp de acum aproape 20 de ani. Poate că a fost evenimentul care a declanșat interesul meu pentru detalii evidente sau ascunse ale clădirilor pe lângă care trec. Cert e că vulturul casei de pe colț va rămâne primul amănunt de arhitectură pe care l-am conștientizat vreodată.

PS: Astăzi am observat numeroasele simboluri ale strugurelui de la baza ferestrelor.

Alte amintiri:

I – Troleibuze
II – Gazeta de Transilvania
III – Cu trenul pe stradă
IV – Ziua când au venit americanii

Catindez

Astăzi am descoperit că mă aflu înscris pe listele de candidați pentru cel mai informat blogger în referendumul care va stabili la 21 februarie cele mai bune bloguri din 2009.

Eu unul nu mă consider foarte informat (pentru asta e nevoie de eforturi mari pe care eu nu le fac), ci mai degrabă un blogger cu o memorie foarte bună (pe asta poate s-o aibă orice puturos). Oricum, eu cu porumbeii și Cetățuile mele intru pe teren învins încă de la vestiare pentru că mă bat cu de alde PeSurse, Ciutacu, Dan Andronic și alții de calibrul lor. Cam ca Remus Cernea în campania pentru prezidențiale sau ca Victor Hănescu în turul doi la Australian Open împotriva lui Roger Federer.

Drept pentru care acesta nu este un text de campanie, ci unul de mulțumire pentru Alpha, căci știu de unde mi se trage.

Oricum, îndemnul meu este să votați la cât mai multe categorii și pe cine credeți de cuviință. Cu cât mai multe voturi, cu atât mai relevant este rezultatul.

Porumbei

Una din mărcile proprii ale oricărei piețe largi dintr-un oraș o constituie porumbeii. De ceva timp încerc să îmi dau seama dacă ei sunt într-adevăr atrași în mod expres de aceste spații deschise sau dacă este doar o impresie. Să zic așa, densitatea de porumbei este aceeași în orice tip de zonă a unei urbe sau este mai mare în piețe? Până la urmă, dacă e așa de bine acolo, porumbeii ăștia de la mine de la bloc sunt mai fraieri? Mă rog, n-are sens să fac o teorie din toată această chestiune care probabil mă macină doar pe mine.

Voiam doar să spun că Piața noastră a Sfatului are și ea porumbeii de rigoare care fac cam tot ce fac confrații lor din marile piețe ale marilor orașe europene: se înghesuie creând o mare de cozi ridicate acolo unde câte un turist sau un localnic își face milă de ei cu o mână de grăunțe, decolează cu toții ca un val atunci când un copilaș se gândește că ar fi amuzant să îi sperie, descriu niște coregrafii superbe atunci când au oră de spectacol sau – mai probabil – când simt proximitatea vreunui prădător în aer, se duc la culcare devreme prin firidele caselor împrejmuitoare umplând de porumbelaț (un fel de găinaț, dar emis de porumbel) pe lângă ziduri și alte activități porumbelești.

La sfârșit, încă o nedumerire din ciclul „ce se gândește mintea mea în gândul ei”. Oare ce părere are marea masă a porumbeilor despre cei albi sau maronii care se disting întotdeauna prin raritatea lor? Dar despre guguștiucii care, spre deosebire de ei, au darul cântatului?

Și mai la sfârșit, câteva poze de vară și de iarnă cu prietenii:

Să se vadă Cetățuia

În opinia mea, Cetățuia Brașovului de pe dealul Straja are o mică problemă (alta decât confuzia care se face între această fortificație și Cetatea Brașovului*). Nu prea se vede. Adică, eu sunt partizan declarat al ecologiei, împăduririlor, aducerii procentului de spațiu verde din intraurban la un nivel cât mai ridicat ș.a.m.d. Să nu avem neînțelegeri. Dar aici consider că se poate face un compromis. Cetățuia Brașovului nu este exploatată din două puncte de vedere.

Primul: potențialul de contribuție la calitatea peisajului urban. În cazul în care vegetația crescută pe zona superioară a dealului ar fi înlăturată, ansamblul fortificației va genera un impact vizual puternic în multe puncte ale zonei centrale a orașului. O înălțime cu o astfel de construcție istorică va deveni un punct de reper important în pesiaj, punând în valoare Cetățuia și completând în mod fericit o zonă de multe ori plăcută ochiului. Consider ca fiind rațional compromisul defrișării zonei superioare a Strajei pentru scopul menționat.

Al doilea: potențialul de a deveni un punct de belvedere spectaculos. La fel cum Cetățuia nu poate fi văzută foarte bine de jos, zonele înconjurătoare nu pot fi foarte bine văzute de pe deal. Doar în perioadele în care copacii sunt desfrunziți se poate întrezări orașul-cetate printre trunchiuri și crengi, atât cât să stârnească interesul de a vedea într-o zi toată panorama deschizându-se fără opreliști. Dată fiind perioada suficient de lungă de când Straja este împădurită, cred că pentru mulți unghiul de observație va fi absolut nou. Mai mult, ochii curioși își vor putea imagina cum, cu veacuri în urmă, dealul servea ca punct de observație, văzând pământurile pe care vechii străjeri le scrutau în căutare de posibili vrăjmași apăruți la orizont. Omenește vorbind, am avea o panoramă de 360 de grade dintr-un punct strategic de observație.

Acestea fiind spuse, lansez și eu o propunere nevinovată. Către nimeni. Mai degrabă, e un fel de întrebare retorică: „n-ar fi fain?”. Că n-am eu poziția de a lansa propuneri urbanistice.

* De multe ori, Cetățuia este în mod eronat creditată ca fiind Cetatea Brașovului. De obicei, de către cetățeni non-brașoveni. Cetatea Brașovului era jos, între dealuri, iar Cetățuia era o fortificație care făcea parte din sistemul de apărare extra-muros al cetății. Ca fapt divers, Cetățuia era de fapt un bastion, singurul apărat de mercenari și nu de breslași brașoveni.